Acuarela pentru începători pare simplă și tocmai de aceea surprinde
O cutie mică de culori, o pensulă, un pahar cu apă. Nicio altă tehnică de pictură nu cere atât de puțin echipament și nu se strânge atât de repede de pe masă. Acuarela are însă o particularitate care îi derutează pe cei veniți dinspre creioane colorate sau acrilice: aici nu pictorul conduce, ci apa. Culoarea curge, se întinde, se amestecă singură, iar jumătate din meșteșug e a ști când să nu mai atingi hârtia.
A doua particularitate e transparența. Albul nu vine dintr-un tub, ci din hârtia lăsată nepictată. Se lucrează, așadar, de la deschis la închis, iar o zonă întunecată din greșeală nu mai poate fi luminată la loc.
Hârtia contează mai mult decât culorile
Cine are un buget mic îl cheltuiește mai întâi pe hârtie. Pe foaia subțire de bloc de desen, apa băltește, hârtia se încrețește, iar culoarea se usucă în pete. Descurajarea începătorilor vine, de cele mai multe ori, de aici, nu din lipsa talentului.
Hârtia pentru acuarelă are cel puțin 300 de grame pe metru pătrat. Cea din bumbac 100% absoarbe uniform și iartă multe, dar costă. Cea din celuloză e potrivită pentru exerciții. Suprafața poate fi netedă, pentru detalii fine, cu granulație medie, cea mai versatilă și cea recomandată la început, sau rugoasă, pentru efecte de textură.
Ca să nu se onduleze, foaia se lipește pe toate cele 4 laturi, cu bandă de hârtie, pe o planșetă sau pe un carton gros. La sfârșit, banda dezlipită lasă și un chenar alb, curat.
Trei pensule ajung
O pensulă rotundă mare, numărul 8 sau 10, cu vârf ascuțit, face aproape tot: suprafețe largi cu burta, linii fine cu vârful. La ea se adaugă una rotundă mică, numărul 4, pentru detalii, și una plată, de 2 centimetri, pentru cer și fundaluri.
Pensulele din păr natural țin multă apă, dar cele sintetice de calitate, făcute special pentru acuarelă, sunt foarte bune și mult mai accesibile. Testul la cumpărare: udată și scuturată, pensula trebuie să revină singură la un vârf fin.
Nu se lasă niciodată cu părul în jos în paharul cu apă, fiindcă vârful se îndoaie definitiv. După lucru, se clătesc, se modelează între degete și se usucă culcate.
O paletă mică, de 6-8 culori
Seturile cu 36 de godeuri ispitesc, dar îl țin pe începător departe de lecția cea mai importantă, amestecul. Din 3 culori primare, un galben, un roșu și un albastru, se obțin aproape toate celelalte. O paletă de pornire rezonabilă: galben lămâie, ocru galben, roșu carmin, albastru ultramarin, albastru cobalt sau ceruleum, siena arsă și un verde închis.
Negrul din cutie dă un rezultat mort. Un gri sau un „negru” viu se obține amestecând albastru ultramarin cu siena arsă. Regula amestecurilor curate: cel mult 2-3 pigmenți. Al patrulea le transformă în noroi.
Câtă apă, câtă culoare
Profesorii folosesc o comparație din bucătărie. Amestecul foarte diluat, pentru primele straturi, are consistența ceaiului. Cel mediu, a laptelui. Cel dens, pentru accentele închise de la final, a smântânii.
Pe masă stau 2 borcane cu apă, unul pentru spălat pensula, altul, mereu curat, pentru diluat culorile. Un prosop de hârtie sau o cârpă, la îndemână, pentru scos surplusul din pensulă, e la fel de important ca pensula însăși. Planșeta se înclină ușor, cu 15-20 de grade, ca apa să coboare lin într-o singură direcție.
Ud pe ud și ud pe uscat
Toată acuarela se sprijină pe 2 tehnici. În prima, hârtia se udă întâi cu apă curată, iar culoarea pusă peste ea se răspândește singură, cu margini moi, difuze. Așa se fac cerurile, ceața, apa, fundalurile. Controlul e mic, iar farmecul, mare.
În a doua, culoarea se așază pe hârtia uscată și rămâne exact unde a fost pusă, cu contur net. E tehnica pentru detalii, ramuri, ferestre, umbre precise.
Între ele se află momentul delicat. Dacă peste un strat pe jumătate uscat ajunge o pensulă prea udă, apa împinge pigmentul și lasă o pată cu margini zimțate, numită de pictori „conopidă”. Uneori arată bine, de cele mai multe ori, nu. Soluția: fie se lucrează cât stratul e încă lucios, fie se așteaptă să se usuce complet. Un uscător de păr scurtează așteptarea.
Straturile transparente și albul păstrat
După uscare, peste primul strat se poate așeza altul, tot diluat, care îl lasă să se vadă pe cel de dedesubt. Un albastru peste un galben uscat dă un verde mai luminos decât cel amestecat pe paletă. Fiecare strat se pune dintr-o singură trecere, fără frecat, altfel îl dizolvă pe cel de jos.
Albul se plănuiește de la început. Zonele de lumină, un nor, o reflexie pe apă, o petală, se ocolesc cu pensula. Pentru detaliile fine există un lichid de mascare, care se aplică înainte, se pictează peste el și se îndepărtează la sfârșit, ca o gumă. O culoare încă udă se poate și ridica, tamponând cu un șervețel mototolit, metodă cu care se fac norii.
Greșelile obișnuite
Prima e frământatul. Culoarea pusă, apoi întinsă, apoi corectată, apoi iar atinsă își pierde prospețimea. În acuarelă, o tușă lăsată în pace arată aproape întotdeauna mai bine decât una reparată.
A doua e teama de contrast. Lucrările de început sunt palide, fiindcă acuarela se deschide la uscare cu o treaptă, iar începătorul nu îndrăznește tonuri închise. A treia, schița apăsată, cu creion moale, care se vede prin culoare și se murdărește. Se desenează ușor, cu un creion HB.
Primele exerciții
Înainte de peisaje, câteva exerciții de 10 minute construiesc mâna. Un dreptunghi umplut uniform cu o singură culoare. Unul în degrade, de la închis la deschis, adăugând apă la fiecare trecere. O scară de 5 tonuri din aceeași culoare. Un tabel cu amestecurile dintre toate culorile din cutie, câte 2.
Urmează subiectele simple: un cer la apus, în ud pe ud, o frunză, o lămâie cu umbra ei, un șir de dealuri suprapuse, tot mai palide spre orizont. 15-20 de minute pe zi fac mai mult decât o după-amiază întreagă pe lună. Iar foile ratate nu se aruncă. Întoarse, tăiate în semne de carte sau păstrate într-o mapă, arată după o jumătate de an, mai bine decât orice laudă, cât de departe a ajuns mâna.





